vineri, 27 ianuarie 2012

Alexandru Gheorghe, locotenentul reclamă că este urmărit " încontinuu de o maşină neagră"

 Locotenentul a spus că nu mai doarme acasă şi că este supravegheat de o maşină neagră.
"Nu am mai dormit acasă de luni seară, dorm la un prieten ofiţer. Încontinuu sunt supravegheat de o maşină neagră. Am fost urmărit încă de la plecarea mea din Capitală. Am ajuns să mă simt ca în filmele cu James Bond", a spus Alexandru Gheorghe.
Militarul a afirmat că nu a dormit acasă nici în noaptea de miercuri spre joi şi că, miercuri seară, a observat o maşină neagră cu număr de Bucureşti parcată lângă blocul în care şi-a petrecut noaptea.
"Dimineaţă (joi - n.r.), am ieşit în civil ca să merg acasă, să mă schimb. Aceeaşi maşină, tot doi bărbaţi în ea. Am mers la maşină să-i întreb cine sunt şi ce vor. Nu au vrut nici măcar să lase geamul jos. Când au văzut că scot telefonul şi-i filmez, au început să claxoneze, au pornit avariile, după care au demarat în trombă. Am şi martori care pot confirma ceea ce spun, precum şi filmarea", a adăugat locotenentul.
Acesta a adăugat că, din informaţiile pe care le are, riscă amânarea avansării în grad.
De asemenea, locotenentul afirmă că superiorii săi, înainte de a spune că este cercetat de un consiliu de judecată, ar fi trebuit, conform regulamentului, să îi dea un avertisment, ca primă sancţiune.
"Nu stau să citez din regulament. Primul lucru pe care trebuiau să-l facă pentru a-şi permite să spună la TV că eu sunt cercetat de un consiliu de judecată era să mă avertizeze, să-mi dea un avertisment ca primă sancţiune. Dacă eu desconsideram avertismentul, ar fi urmat mustrarea verbală sau scrisă. Cei care mă pot sancţiona cu mustrarea trebuie să urmeze o procedură. Pasul unu avertisment, pasul doi propunerea în scris a comandantului unităţii pentru trimiterea mea în faţa consiliului de onoare. Acel consiliu decide dacă se impune sancţionarea mea", a delcarat locotenentul.
"Armatei să îi fie încredinţată pe durata de o lună administrarea acestei ţări"
Alexandru Gheorghe a adăugat că "a fost pus" să semneze un ordin al comandantului prin care este trimis în faţa consiliului de judecată. "Am comunicat că ordinul este vădit nelegal şi că am dreptul să nu îl execut. Nu l-am semnat, pentru că încalcă regulamentele militare. Azi (joi -n.r.) au venit la mine cu o citaţie. Eram citat în unitatea militară să dau explicaţii despre o declaraţie pe care nu o dădusem. M-am simţit jignit. Ok, să fie lege, dar pentru toţi", a mai spus militarul.
Locotenentul a mai declarat că a înaintat autorităţilor naţionale un document prin care a propus un plan de reglementare a situaţiei actuale a României. Acesta prevede, între altele, ca ţara să fie condusă provizoriu de un guvern militar, însă răspunsul pe care l-a primit a fost negativ.
"Propun o soluţie de natură administrativă pentru problemele ţării. Armatei să îi fie încredinţată pe durata de o lună administrarea acestei ţări. Armata să îşi ia angajamentul că într o lună de zile să organizeze alegeri libere şi democratice, supravegheate de presa liberă. Armata să asigure democraţia. «Şi ce invocăm?». au întrebat superiorii. Invocăm situaţie de urgenţă. Dacă acum, când oamenii sunt în stradă, nu se poate invoca, no comment. Nu am făcut solicitarea publică, am aşteptat un răspuns. Răspunsul a venit azi (joi - n.r.) şi este «Nu»", a afirmat Gheorghe.
Acesta a adăugat că la întoarcerea în Cluj de la Bucureşti a fost primit cu entuziasm şi recunoştinţă de prieteni şi chiar de către colegii săi.
"Mă simt ca Victor Petrini în beciurile Securităţii"
Joi, mai multe persoane s-au aflat în faţa Flotilei 71 Câmpia Turzii, unde lucrează locotenentul, purtând pancarte cu mesaje de susţinere a acestuia, precum şi poze cu ofiţerul. Alexandru Gheorghe a ieşit la poartă cu aproximativ o jumătate de oră înainte de terminarea programului, a salutat persoanele prezente şi a spus doar că se simte "ca Victor Petrini în beciurile Securităţii".
Luni seară, un militar în uniformă şi-a făcut apariţia, în Piaţa Universităţii, cu declaraţii de susţinere la adresa protestatarilor, afirmând că "s-a săturat de batjocura din această ţară". El le-a reamintit protestatarilor din piaţă că 24 Ianuarie este Ziua Unirii, i-a îndemnat să nu aibă încredere în clasa politică şi să continue manifestaţiile, precizând că nu a venit să scandeze împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pentru că acesta este comandantul suprem, însă "deasupra lui este poporul".
Militarul s-a recomandat Alexandru Gheorghe, locotenent, în vârstă de 27 de ani, încadrat la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii.
Locotenentul a declarat, într-un interviu la un post de televiziune, că a fost inspirat să vină la protest de "gestul pe care l-a făcut Raed Arafat", care a fost catalizatorul acţiunii lui, şi de faptul că Armata este instituţia în care populaţia are cea mai mare încredere.
Situaţia acestuia va fi analizată la nivelul unităţii sale militare, urmând ca o decizie să fie luată de comandantul unităţii, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX contraamiralul de flotilă Tiberiu Frăţilă.
Şeful Direcţiei Informare şi Relaţii Publice a MApN a spus că "prin participarea în uniforma militară şi prin declaraţiile făcute la mitingul de protest ce s-a desfăşurat, în seara zilei de 23 ianuarie, în Piaţa Universităţii, locotenentul Gheorghe Alexandru, încadrat la Flotila 71 Aeriană din Câmpia Turzii, a încălcat prevederile articolului 29 litera g) din Legea 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare şi alte prevederi ale regulamentelor militare".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu