miercuri, 3 octombrie 2012

Nuntă mare în PSD Victor Ponta, naşul fiului interlopului Vasile Gorun




Sâmbătă, 1 septembrie2012, liderul PSD Victor Ponta şi soţia sa, Daciana Sârbu, vor deveni naşii de cununie ai lui Laurenţiu Gorun, fiul unui lider al lumii interlope din Vâlcea, Vasile Gorun. Da, pe Victor Ponta l-am rugat eu să ne fie naş. Ne cunoaştem de ceva vreme, suntem relativ apropiaţi ca vârstă şi mi-am permis acest lucru. Eu îl văd ca pe Victor, naşul nostru", a declarat fiul fostului interlop Gorun pentru acelaşi săptămânal oltenesc.

Cine este Vasile Gorun:
 Vasile Gorun a fost unul dintre primii lider ai lumii interlope din provincie care a atras atentia presei si a militienilor de la Bucuresti. El era camatar si facea legea in orasul Valcea. Vasile Gorun a fost insa arestat pentru ca se bagase in politica. El a predat stafeta nepotilor, iar clanul s-a pastrat. Vasile Gorun - Cetăţean de Onoare
În atenţia consilierilor locali Adam Octavian, Amza Ilie, Bălan Mariana, Bercea Maria, Botea Mihail Eugen, Ceauşescu Rozin, Constantinescu Cosmin Dragoş, Costea D. Maria, Crăciunescu  Grigore, Ene Gabriela, Filip Teodosie, Matei C. Ion, Muşat Constantin, Negrea Cornelia, Nicolae Ion, Panduraşu Adrian Iulian, Preda Maria, Rădulescu Romeo, Săndulescu I. Ion, Tîrlea Alina Eugenia, Ţârdea Dumitru, Veţeleanu Ninel Eusebiu, Vîrlan Eduard şi a tuturor râmnicenilor:
Au trecut 20 de ani de când - în România şi în Vâlcea - nu mai avem dictatură, ci democraţie în toată puritatea ei. Dar cum am ajuns aici? Ale cui sunt meritele? Cine sunt eroii care au făcut posibil ca toate să fie bune şi frumoase, aşa cum sunt astăzi? Dacă la nivel naţional ei se mai ştiu - şi, pe ici, pe colo, se mai vorbeşte despre ei - eroii vâlceni au rămas într-o nemeritată uitare chiar şi pentru generaţile mai vechi, cu atât mai mult pentru tineri, adolescenţi şi copii.
Pentru că nouă ne pasă de această ţară şi de acest oraş, vă propunem să ne aducem aminte de un OM, un adevărat erou, cel mai mare erou vâlcean din toate timpurile, ori măcar de la Nicolae Bălcescu încoace. Este singurul dintre  concitadinii noştri, care, în plină dictatură comunistă, a avut curajul să facă un lucru incredibil în acele vremuri: să se opună.
Domnul Vasile Gorun, căci despre Domnia Sa este vorba, nu era nici inginer, dar nici filozof, nici sportiv, însă nici activist de Partid. Calităţile sale umane şi faptul că făcuse ceva în viaţă îl propulsaseră, însă, în postura de a conduce o formaţie de constructori, de zidari (se zice, cei mai pricepuţi, mai disciplinaţi şi mai de cuvânt din Vâlcea acelor vremuri).
În urmă cu mai bine de 30 de ani, împreună cu acei bravi camarazi ai săi, Domnul Vasile Gorun construia multe dintre blocurile râmnicenilor, intrate astăzi în programul de reabilitare termică. Construia cu mâinile crăpate de ger, de arşiţă, zdrobite, dar şi înnobilate de muncă. Dar, să revenim. Atât de devotat era Domnul Vasile Gorun profesiei sale de constructor, atât de dedicat era muncii în beneficiul concitadinilor săi, atât de mult îl preocupau proiectele de dezvoltare a oraşului, încât dobora record după record şi depăşea plan după plan în tot ceea ce avea de făcut. Era iubit şi sprijinit în toate iniţiativele şi, în general, în toată activitatea sa, atât de formaţia de constructori pe care o conducea, de şefi, cât şi de propria familie.
Domnul Gorun era un om deosebit de cinstit şi de modest, nu-i plăcea să iasă în evidenţă cu nicio stridenţă, cu nicio „aroganţă”, şi nici nu era de imaginat, măcar, să fie bănuit că şi-ar însuşi pe nedrept ceva, cât de neînsemnat, din avutul public ori din drepturile cuvenite constructorilor săi sau râmnicenilor, în general. Ca să vă faceţi o idee cât de modest era Domnul Vasile Gorun (cei mai vârstnici probabil vă amintiţi, pe-atunci românii nu ştiau cu ce se mănâncă Audi şi credeau că e o proteză auditivă): până şi maşina sa, proprietate personală, cumpărată din truda proprie, era o „Dacia 1300” obişnuită, de culoare roşie, deosebită de alte asemenea maşini doar pentru că proprietarul ei preferase să-i monteze jantele cu concavitatea spre exterior...
Dincolo de toate extraordinarele sale calităţi (incluzând-o aici şi pe aceea de om deosebit de pragmatic şi excelent organizator), într-o anume chestiune de viaţă şi de moarte, Domnul Vasile Gorun a făcut dovada că este un bărbat adevărat, puternic, curajos, care luptă pentru drepturile şi libertăţile oamenilor săi până la sacrificiul de sine.
Ce s-a întâmplat, de fapt: asemenea multor produse alimentare, şi pâinea era raţionalizată şi se vindea numai posesorilor de cartelă. Cum cartelele se distribuiau numai celor cu buletin de Râmnicu-Vâlcea, celorlalţi contructori, navetişti în împrejurimile oraşului şi chiar mai depărtişor nu li se vindea pâine sau li se vindea numai câte o jumătate, să aibă ce mânca în pauza de masă.  De unde a început totul, nu se mai ştie; ideea este că, la un magazin  de pâine, s-a creat o stare de conflict între vânzători pe de o parte şi constructorii Domnului Vasile Gorun, pe de alta, care doreau să cumpere, însă nu li se vindea. Cu bărbăţia şi curajul care îl caracterizau, Domnul Vasile Gorun a intervenit ferm, într-un mod care nu suporta opoziţie, şi cu mâinile sale de aur a împărţit pe loc toată pâinea din magazin, gratis, tuturor celor care aşteptau la coadă şi celor care au mai venit ulterior. Vă daţi seama ce curaj? Ce afront la adresa Partidului şi a temutei Securităţi? Ce a zis primul-secretar Coman, în ce situaţie a fost pus? Cum să nu iubeşti şi să nu respecţi un astfel de om, care se sacrifica pe sine, doar să le fie un pic mai bine semenilor lui? Care veghea personal, mereu foarte atent ca sloganul „nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine!” să fie exact respectat?
Cum să nu fi alături de un astfel de om, măcar cu sufletul, când pentru asemenea curaj a avut "necazuri"?
Prim secretarul Coman este acela care i-a cerut echipei de zidari a Domnului Vasile Gorun să termine un bloc în trei săptămâni, pentru că se apropia ultima vizită a răposatului secretarului general la Râmnicu-Vâlcea. Potrivit vorbelor foştilor săi şefi,  Ion Cercel şi Traian Sabău, deveniţi apoi importanţi lideri politici, care sunt în viaţă şi pot depune oricând mărturie, Vasile Gorun nu a mai dat voie echipei să se dea jos de pe schelă timp de trei săptămâni. Lucrarea a fost terminată la timp, iar oamenii din cartierul Ostroveni, care locuiesc în blocurile construite atunci, în datorează Domnului Vasile Gorun acoperişul de deasupra capului, copiii acestora îi datorează singura lor avere (apartamentele părinţilor), iar oamenii din echipa sa - pensia. Nu sunt sute de oameni, ci suntem câteva mii, poate zeci de mii - o spun şi  foştii săi şefi, amintindu-ne că echipa Domnului Vasile Gorun a lucrat în toate cartierele oraşului, din Ostroveni până în Nord, din Petrişor şi Zăvoi până la CPL. Echipa lui a ridicat blocuri spre cer, cartiere întregi, nu a ridicat doar gunoiul din parcări, plantând „mobilier urban” în locul spaţiilor verzi...
Întocmai ca Lech Walesa, eroul „Solidarităţii” ajuns preşedintele Poloniei, Domnul Vasile Gorun şi-a continuat lupta anti-sistem: în timp ce alţii, deveniţi mai apoi revoluţionari, încercau să iasă din sediul Comitetului Judeţean PCR Vâlcea, Domnia Sa, împreună cu o parte din echipă, intra. Arunca pe geam tablourile lui Nicolae Ceauşescu, mobiliza oamenii în dorinţa fierbinte de a crea o societate nouă şi de a dobândi libertatea pe care i-o datorăm astăzi. Devenea, astfel, primul, singurul şi autenticul revoluţionar al acestui oraş şi al acestui judeţ, de la Nicolae Bălcescu şi Revoluţia paşoptistă încoace. Dacă am fi avut un regizor bun cum l-au avut polonezii pe Wajda, faptele de eroism ale Domnului Vasile Gorun ar fi fost foarte lesne întrupate în filme precum „Cenuşă şi diamant", "Omul de marmură” şi "Omul de fier".
Această luptă anti-sistem, anti-Securitate, pentru drepturile omului nu au fost văzute niciodată cu ochi buni. Puterea, care încă dinainte de Revoluţia din 1989 era profund preocupată de aderarea la un sistem şi mai şi, cel al Uniunii Europene, l-a luat la ochi şi a început să-i facă necazuri, iar eforturile maestrului Fieroiu au fost inutile. Dar plătite gras.
Noi, vâlcenii, pe vremea Domnului Vasile Gorun eram cei mai tari din ţară. Nimeni nu îndrăznea să se compare cu noi, nici măcar hackerii de mai târziu nu au adus Vâlcii atâta respect şi atâta faimă. Ca să nu mai vorbim de alţii...
Domnul Vasile Gorun a fost ultimul haiduc român, un erou modern, global, complet, pe lângă măreţia căruia toţi cei care i-au urmat Modelului par nişte furnici pe lângă un elefant, nişte copii nereuşite, nişte impostori şi nu sunt altceva decât nişte bieţi epigoni.Domnul Vasile Gorun a inventat capitalismul la Vâlcea, pe vremea când socialismul încă duduia în noi. Apoi a inventat băncile şi multe, multe altele.
Noi ştim că oamenii din toate cartierele oraşului, din toate asociaţiile de proprietari îl iubesc profund, cu evlavie, pe Domnul Vasile Gorun, astăzi doar un creştin autentic, care L-a descoperit pe Dumnezeu şi care cântă în strana bisericii.
Pentru toate acestea, ne facem porta-vocea tuturor râmnicenilor iubiţi, vocea râmnicenilor şi vă supunem, doamnelor şi domnilor consilieri locali, dragi râmniceni, petiţia noastră:
Domnul Vasile Gorun să fie făcut Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea!
Domniei Sale îi datorăm, mulţi dintre noi, o mare parte din bogăţia, libertatea, demnitatea şi viaţa noastră frumoasă de astăzi!
Un grup de 25000 de cetăţeni, oameni ai muncii, nu şefi de scară, nu pedelişti, nu mitzi, frtzi, marii, veronei etc  semnăm mai jos această petiţie

Vasile Gorun, supranumit „Vulturul” sau „Dumnezeu”
Vasile Gorun a fost eliberat din puşcărie în iunie 2001, după ce a executat patru ani şi jumatate de închisoare. Supranumit „Vulturul” sau „Dumnezeu”, a fost acuzat de trei infracţiuni de şantaj, două de tâlhărire şi lipsire de libertate, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Potrivit unui articol publicat de Evenimentul Zilei in martie 1998, Vasile Gorun a amenintat, între 1992 şi 1996, nouă persoane, şantajându-le şi tâlhărindu-le. Potrivit procurorilor, Vasile Gorun sub pretextul unor activităţi economice, a iniţiat constituirea şi organizarea unei grupări de tip amfiot pe structura sociateăţii la care era asociat unic, „Mâini de aur”.
Taxele de protecţie puse de „Dumnezeu”
„Scopul gruparii conduse de era acela de a obliga victimele sa întocmească înscrisuri sub semnatură pentru a crea o aparentă legalitate acţiunilor şi a acoperi „taxe de protectie”, „amenzi”, precum şi recuperarea unor sume de bani ale persoanelor debitoare, inclusiv dobânda acestor sume, care ajungea şi până la 100%”, arătau procurorii. Prejudiciul în acet dosara fost recuperat parţial, iar anchetatorii au pus sechesru pe mai multe bunuri: 19.620 de dolari, 4.300 de mărci germane, 170.00 de forinţi, 209 de obiecte din aur în greutate de 1.167 de grame, apartură electronică şi au autoturiosm Fiat „Croma”. 
Convorbirile lui Ion Gorun, interceptate de DIICOT
In 2010, procurorii DIICOT au destructurat o grupare condusa de Ion Gorun, nepotul lui Vasile Gorun, cel care a preluat conducerea clanului. Gruparea Gorun vizată de anchetă era specializată în comiterea de fraude la firmele de leasing şi alte operaţiuni financiar bancare frauduloase, prejudiciul ridicându-se la peste 700.000 de euro.
Urmaşul lui „Dumnezeu”: „Când i-am arătat aşa ochiul şi sare din creier, ce-a făcut?”
La data de 6 martie 2009, Ion Gorun la contactat pe Constantin Răcean şi-i povesteşte cum alovit o victimă cu un cuţit.
Ion Gorun: Apropo…ti-a spus Vali si cu Wili…si cu Catalin…ştii ultima poveste cu aia, cu “dabule peste” cu CLS-ul?
Constantin Răcean: Aha…
Ion Gorun: Când i-am pus cuţitul de…când i-am dat şi i-am pus cuţitul de peşte la ochi şi i-am zis că plec cu ochiul în furculiţă, când i-am arătat aşa ochiul şi sare din creier, ce-a făcut? S-a şi pişat s-a si c…t pe el instantaneu…
Constantin Răcean: Păi ce să facă?
Ion Gorun: Păi nu ştii povestea? păi până omu nu simte…bă fii atent aicea la mine, omu ştie de frică mă…indiferent cât de zmeu ar fi ştie de frică, indiferent când e…ca ce-i iei? Ii iei copil, îi iei nevastă, îi faci rău, când începe să…i se întâmple nenorociri ştii cum face plata, ce dracu?


 

Un comentariu: